Selectează o Pagină

Cum am reuşit să slăbesc

 

Dacă nu ai avut norocul să te naşti cu un metabolism d-ăla de transformă fiecare calorie în aer, ba din contră ai impresia că te îngraşi şi când respiri, trebuie să ai mare grijă dacă nu vrei să te faci cât o căsuţă din pădure, apoi cât o viluţă şi chiar cât un hotel. Eu fac parte din a doua categorie, a muritorilor de rând, nu a zeiţelor de pe alte planete. Recent am dat jos 6 kg şi mulţi m-au întrebat cum am reuşit! Mi-am exersat ambiţia şi am văzut că pot! Acum ferea, e clar că pot şi multe altele!

Pentru că am doar 1,58 m, după 30 de ani am început să am grijă la greutate. Până atunci, caloriile se evaporau, iar dacă puneam 2 kg iarna, vara le dădeam jos fără niciun efort. Pentru că am avut o sarcină de coşmar, nu am pus multe kg nici când eram însărcinată. Adică aveam 51 de kg, am slăbit vreo 7 kg în câteva zile, după care am început să pun, până am ajuns la 57 de kg. După ce am născut, cu tot ce „am evacuat”, aveam iar 51 de kg (cântărite la o săptămână după naştere). După 30 de ani, însă, am început să pun, câte un kg aşa, pe an. Mai ţineam câte o dietă fără dulciuri (slăbiciunea mea dintotdeauna), mai slăbeam, dar iar puneam. Acum 8 ani am fost la nutriţionist. Aveam 55 de kg, într-o lună, am ajuns la 52. Dar cum sunt inconsecventă şi un astfel de rezultat mă relaxează şi cum viaţa în presă este haotică (fără mese regulate, cu nopţi pierdute, cu covrigi mâncaţi pe fugă şi cu mult stres) anul trecut ajunsesem la 59 de kg. În primăvară aveam deja 60 de kg.

De cinci ani sunt operată de hernie de disc şi când ai astfel de probleme, pe lângă gimnastică de întreţinere a muşchilor care susţin coloana, este esenţial să îţi menţii greutatea în parametri optimi. Nu numai că nu rămăsesem la 56 de kg şi nici nu mai făceam gimnastică, ci mai pusesem încă 4 kg. Începusem să nu mă mai simt bine în pielea mea, în ciuda faptului că în general, cei din jurul meu îmi spuneau cu toată lejeritatea că sunt bine. (Cel mai nasol atunci când te îngraşi este să ai un soţ ca al meu care te vede de vis indiferent cât ai peste.) Mai încercasem să mă apuc de dieta, dar nu ştiu cum se întâmpla, când îmi spuneam „trebuie să slăbeşti”, începeam să mă îmbolnăvesc (chiar mi-a spus o prietenă că gândul meu e prea puternic şi creierul dă comanda greşită-de slăbire a organismului în general şi că mult mai bine ar fi să spun exact: ar trebui să am cu X kg mai puţin)

După PAŞTE am spus „stop!” Începuse să mă doară iar mijlocul, dar mai mult decât orice, eram tot timpul balonată şi umflată la mâini, picioare, faţă. Ce să mai spun despre hăinuţele frumuşele cumpărate cu puţin timp în urmă, în care pocneam sau nu mai intram deloc. Una peste alta, când am auzit de la prietena mea D. de dieta de la Natur House mi-am zis că trebuie să încerc. Pe 6 mai, la ora 12.45, m-am prezentat la prima consultaţie şi chiar dacă în jurul meu am văzut multe fete cu adevărat grase, nu plinuţe, nu rotunjoare, nu m-am simţit mai bine. Cred că ai pierdut lupta din start dacă te compari cu cineva aflat într-o situaţie mai grea!

I-am spus domnişoarei nutriţionist că pe mine mă interesează mai ales să scap de surplusul de apă, că mă simt mereu umflată şi dacă slăbesc cu atât mai bine. Nu mi-a râs în nas (cred că le învaţă acolo şi puţină psihologie), dar după ce m-a suit pe cântar şi a văzut că am cu adevărat exces de lichid şi mai putin de grăsime, dar am 61,5 de kg, mi-a arătat un grafic şi mi-a explicat în termeni eleganţi că sunt cam grăsuţă!!! Supragreutate grad 1. Să auzi despre tine că ai supragreutate, fie ea şi în primul stadiu, nu e prea măgulitor. M-am apărat imediat şi i-am spus tipei că nu am 61,5. Că dimineaţă când m-am cântărit aveam 60 şi un pic. Pic, aproape insesizabil. „Posibil”, mi-a zis, „între timp aţi mâncat, aţi băut apă, sunteţi îmbrăcată! Vreţi să scădem un kg pentru haine?”. Nu! Ce ar mai conta şi oricum hainele nu cântăreau1 kg cât aş fi dorit (o rochiţă uşoară şi un sutien nu cântăresc un kg). Ok! Greutatea optimă ar fi, pentru înălţimea dumneavoastră 51,5 de kg, dar cum trebuie să ne raportăm şi la vârstă, 54,4 ar fi perfect. Minunat, mi-am zis, oricum la 51,5 arătam prea slabă şi doar nu îmi doream să mă întorc la perioada complexelor generate tocmai de puţină grăsime care să acopere imperfecţiunile. (Şi ca să vedeţi ce chestie şi cu cântarul ăsta, dacă te urci după amiază, chiar şi pe cel de acasă, obişnuit cu tine)))) îţi va arăta cu cel puţin 1 kg în plus decât dimineaţa!)

 

 

Mi-a arătat dieta, pe care o să o ataşez aici să o vedeţi şi voi, şi mi-a spus că dulciurile nu sunt permise! Zbang! O bucăţică de ciocolată neagră, dacă nu mai pot în locul fructului de la ora 10.00, de două ori pe săptămână. Pe urmă mi-a dat nişte suplimente pe care le schimba săptămânal în funcţie de ce arăta cântarul. (pe cântarul ăsta te urci desculţ şi pe lângă kg îţi arată şi excesul de grăsime şi lichide) Dieta avea 1200 de kilo calorii pe zi, deci vă spun că sigur slăbeam şi fără suplimentele lor (nişte siropele pe bază de plante, legume şi fructe care se puneau într-un litru de apă de băut pe tot parcusul zilei ) care m-au costat în total aproximativ 600 de lei în două luni. De două ori pe săptămână, aveam dietă-şoc în care se mâncau 970 de kcal şi care consta în mese cu acelaşi fel de mâncare la prânz şi seara. Timp de două luni nu am avut voie cartof, dar în ciorbă nu am fugit de el, deşi ar fi trebuit! Chiar şi aşa tot am reuşit să dau jos!
Alimentele şi cantităţile sunt chiar îndestulătoare, dar eu nu am mâncat niciodată mult, aşa că nu m-aş putea exprima pentru cei care au făcut o bucurie în viaţă din a hali. Principiul este cvasicunoscut: nu combini proteine cu carbohidraţi şi nici legume cu fructe. Fructe ai voie doar de două ori pe zi, nu seara, şi ultima masă trebuie să fie la 19.00. Şi da, mâncatul la ore fixe, cât de cât (este permisă întârziere până la jumătate de ora), este esenţial! Eu nu am făcut sport, dar sigur ajută! Invers, însă, nu obţii mai nimic! Am mers în Varşovia 17 km pe jos, o zi întreagă, iar telefonul îmi arăta că arsesem doar 650 de kcal!!!!! Este infim comparativ cu efortul!

Primele două săptămâni au fost naşpa. Aşa de tare aş fi mâncat o prăjitură, dar când după prima săptămână cântăream cu 1 kg şi 300 de grame mai puţin, parcă aveam motiv să mă abţin. De altfel, faptul că eram cântărită săptămânal a avut cea mai mare importanţă pentru mine, pentru că mă impulsiona, mă ajuta să fiu ambiţioasă. Am avut şi săptămâni în care am slăbit mai puţin- 200 de grame, 500 de grame, dar am fost mereu încurajată. Organismul se obişnuieşte cu dieta şi la un moment dat începe să opună rezistenţă. De aceea are nevoie de zilele cu spanac sote, dovlecel sau peşte la grătar.
După şase săptămâni aveam cu 4 kg mai puţin şi nu mai puteam mânca mai mult decât cantităţile din dietă. Nici acum nu mai pot să fac asta, după o lună de când nu am mai urmat strict. Acum, dieta a devenit mod de viaţă pentru că mi-e bine aşa şi la fel am rămas chiar dacă am fost în concediu. Mi s-a spus că pot să introduc de trei ori pe săptămână, la prânz, paste, orez, cartofi. Nu mă omor după niciunul, aşa că în afară de cartofii ăia din ciorba de legume nici acum nu am introdus aceste alimente. Am avut grijă la combinaţii şi am mâncat prăjitură sau o bombonică cam o dată, de două ori pe săptămână. Ori mi s-a strâns stomacul, ori m-am obişnuit cu atât, cert este că îmi vine să vărs dacă depăşesc. La restaurant, mănânc jumătate din porţie de obicei sau mai mult dacă îmi este foarte foame, dar întotdeauna îmi rămâne mâncare în farfurie de luat acasă.

Concluzii:
-de o lună am aproximativ aceeaşi greutate 54,5-55 de kg
-faptul că mănânc şi acum la ore fixe m-a ajutat să îmi organizez mult mai bine timpul
-m-am obişnuit să beau ceai de plante după fiecare masă. Mă ajută la digestie şi să acopăr necesarul de lichide pe zi. În plus, eu, care nu sunt băutoare de cafea pot avea în faţă o ceaşcă când ies în oraş, ca restul prietenilor mei, băutori de cafea şi altele de genul
-am limitat consumul de Cola şi apă carbogazoasă
-foarte rar sunt balonată şi atunci pentru că am combinat aiurea
-mănânc şi acum dulciuri, dar o dată pe săptămână, nu în fiecare zi, iar dacă vreau să mănânc neapărat o bombă calorică, duminică seară, un burger de exemplu, scot sosul şi brânza şi mănânc doar jumătate din el.
-nu mai pot mânca mai mult decât cere dieta
-încap în haine mai vechi şi unele îmi sunt chiar largi
-mă simt iar bine în pielea mea şi, desigur, mă bucur când cei din jurul meu observă că am slăbit (după ce dădusem jos 5 kg, portarul chiar m-a întrebat dacă nu cumva sunt bolnavă pentru că am slăbit!)
-după o aşa luptă cu mine, am senzaţia că pot birui în multe alte confruntări, iar sentimentul este minunat!

Mănânci ca să trăieşti, nu trăieşti ca să mănânci!
Aşadar, dacă vrei sau ai nevoie să slăbeşti, nu privi dieta ca pe o pedeapsă. Este alegerea ta, ţi-o asumi!

Nu te lăsa descurajată de cei care nu îţi recunosc eforturile, că sigur vor fi şi d-ăia! Tu vrei să slăbeşti, nu ei! (să-ţi mai spun ceva: o să te critice exact ăia care vor să slăbească şi ei, dar nu sunt la fel de determinaţi!)
Fii consecventă! Nu poţi vedea rezultate fără să te străduieşti un pic!
Nu te cântări în fiecare zi pentru că te vei isteriza! Eu mergeam marţi la cântar, iar dacă mă cântăream acasă sâmbătă, parcă nu se vedea nimic. Cred că dădeam jos exact în ultimele zile până marţi!
Fii ordonată şi ţine cont de orele din program! Nu se poate ca în fiecare zi să ai o şedinţă sau să se întâmple ceva fix la orele când tu iei masa! Dacă eşti plecată asigură-te că la ora 13 ai cel puţin un covrig la tine, iar la 16 vei mânca doar fructul, nu şi ce nu ai reuşit la prânz!
Nu sărbători fiecare kilogram dat jos cu o prăjitură! Fă ceva ce îţi place, dar care nu are legătură cu masa!
Când mergi la restaurant, observă că porţiile sunt mult mai mari decât ai voie tu să mănânci şi decât ar trebui să mănânce orice adult! Nu te sfii să ceri ce îţi rămâne la pachet sau împarte porţia ta cu prietena cu care ai ieşit!
Nu îţi cumpăra haine noi, decât după ce ţi-ai atins obiectivul! Abia acum port fustele şi pantalonii ăia cu un număr mai mic, cumpărate „pentru când o să slăbesc eu miraculos!”
Şi cel mai important, ca să te menţii acolo, aminteşte-ţi atât clipele în care îţi venea să îţi bagi picioarele în ea de dietă, cât şi bucuria de a fi scăpat de durerea de şale, de balonare, de a încăpea în rochia aia mişto, mulată şi de a fi admirată pe stradă! Sentimentul acela de bine, de putere, a venit în urma unui efort! Abţine-te! Viaţa nu înseamnă doar o mâncare bună, ci mult mai multe lucruri! Iar dacă constaţi că mâncarea îţi provoacă o plăcere mai mare decât ar trebui, poate nu ar fi rău să mergi la un terapeut! Cine ştie ce gol sufletesc acoperi tu cu sărmăluţe şi tort!

Foto: Sorin Petculescu