Fiecare om vine pe lume „dăruit” cu o mulţime de talente cu ajutorul cărora, dacă şi când le foloseşte, şi-ar putea schimba viaţa. De-a lungul timpului, luând interviuri antreprenorilor am observat „dăruirea” în multe forme şi dacă la început m-am mirat să descopăr că oameni care făcuseră studii din zona ştiinţelor exacte sunt foarte talentaţi la aranjamente florale sau la confecţionat bijuterii, pictat şi bucătărit, ulterior mi-am dat seama că fiecare dintre noi avem posibilitatea de a accesa aceste aptitudini care pot fi mai întâi hobby-uri, pasiuni de urmat în timpul liber, dar care se pot transforma în mult mai mult. Eu mi-am descoperit priceperea şi bucuria de a face diverse accesorii vestimentare folosindu-mă în special de broderia cu mărgele şi, chiar dacă nu am dus-o la rang de afacere, ştiu că, dacă vreodată m-aş lăsa de scris, aş putea trăi decent din asta.
Puteţi vedea bijuteriile pe care le fac pe pagina de Facebook Accesorii cu energie buna de Raluca Eparu.
Copil fiind nu îmi plăcea să cos, în ciuda faptului că mama era expertă în tot ce implica aţele-de la cusut rochiţe de mână, la croşetat, lucrat pulovere la andrele şi până la făcut covoare, pe vremea copilăriei ei. Nu reuşise să mă atragă nici la croşetat, nici la andrele, deşi cu chiu cu vai făcusem un fular mic şi strâmb pentru orele de lucru manual pe care sigur nu luasem nota maximă. Cât despre cusut, mă pricepeam doar la cruciuliţe, celebrele „muşte” pe care le executam corect, pe etamină, motiv pentru profa de atelier să mă numească Musca, spre amuzamentul colegelor mai pricepute. Stigmatizată din cauza neprinceperii mele la chestiile de fete, lucrul manual a devenit o amintire urâtă şi mulţi ani am cusut şi nasturii cu scârbă.
De mică, îmi plăceau mărgelele mamei şi admiram la toate doamnele şiragurile colorate şi strălucitoare de la gât, dar abia când am născut-o pe fiica mea şi aveam puţin timp liber atunci când ea dormea la prânz, am descoperit că îmi place să fac diverse obiecte, de fapt să le refac, pentru că îmi cumpăram diverse gablonţuri pe care le refăceam înşirând mărgele în diferite feluri. Pe atunci nu erau tutoriale care să te înveţe cum să faci lucrurile, aşa că mă uitam cu atenţie, făceam, stricam, desfăceam până m-am prins singură cum e corect. La un moment dat, naşa mea de botez mi-a dat o pungă mare cu mărgele de nisip în culori, mărimi şi forme diferite, din care mai am şi acum o punguţă. Aşa de tare îmi plăceau, că le scoteam pe masă şi-mi lăsam degetele să se bucure de textura lor. Îmi plăcea să le iau în pumn şi să le simt, multe aşa, ca boabele de orez, să le admir şi să-mi imaginez nu numai cum ar putea fi integrate într-o bijuterie, ci şi cum ar putea fi cusute pe haine. Timpul trecea şi eu mă bucuram doar să admir şi să visez la transformarea lor, dar parcă ceva mă ţinea să le folosesc. Până într-o zi, când la un târg am văzut o broşă foarte frumoasă, făcută atât de simplu. Am cumpărat-o şi am analizat-o pe toate părţile. Am aflat pe urmă de pe internet unde pot găsi mărgele, fetru, aţă specială de cusut, ace foarte fine, accesorii de prindere, paiete, panglici,după care am făcut rost de bucăţi de piele şi materiale textile şi am început să fac mai întâi broşe, pe urmă cercei, coliere pe care le purtam eu sau le făceam cadou. Am şi participat la două mici târguri hand made, la invitaţia unor bune prietene care au crezut în mine şi m-au încurajat mereu, încă de la început, şi cu fiecare pas spre progres aveau grijă să-mi spună cât de mult am evoluat. Încurajări am primit şi de la familie, fiica admirând fiecare bijuterie, în timp ce soţul a acceptat sacii cu bucăţi de piele de pe balcon, cutiile cu mărgele de peste tot şi masa plină mereu de cartonaşe, aţe, pungi cu mărgeluşe,schiţe,lucrări începute şi lăsate deoparte pentru că altceva mi-a atras atenţia mai mult în timp ce făceam ceva.
Dincolo de laudele pe care le primesc constant pentru creaţiile mele, cel mai important lucru pe care l-am dobândit cusând mărgeluşe pe fetru este o linişte interioară pe care o poţi căpăta în timpul meditaţiilor. Pulsul se linişteşte, lumea nu mai aleargă, ci dansează lin, iar sufletul se bucură pe măsură ce înaintez în crearea modelului. Cu acul în mână intru ca într-o transă, exersez golirea minţii şi devin o mărgică într-o broderie. Nu mă mai doare nimic, nu mai aud nimic, nu simt nevoia să comunic, ci doar să fiu cu mine pentru mine. La început, acceptam cu greu imprefecţiunile, făceam şi desfăceam de câte ori era nevoie şi eram frustrată când ceva nu ieşea cum credeam eu că ar trebui. Treptat, mi-am dat seama că perfecţionismul acela care ţine de milimetri nu are ce căuta în lucrul de mână, pentru că de ori de câte ori voi reface, nu va ieşi perfect simetric. De altfel, tocmai de aici vine frumuseţea artizanatului care păstrează unicitatea în fiecare obiect în parte. Din desenul uşor tremurat, din inegalităţi, dintr-o mărgea mai mică decât celelalte, din combinaţia culorilor şi mai ales din dăruirea cu care sunt făcute, pentru că în fiecare obiect făcut de mână este mult suflet, bucurie şi dorinţa de a bucura şi impresiona. Vă spun cu toată sinceritatea că mă validez ca un copil când văd cât de impresionaţi sunt oamenii de lucrările mele. Aşa am învăţat să primesc laudele fără să mă fâstâcesc. Le mulţumesc oamenilor şi mulţumesc celui care m-a dăruit cu acest talent! Şi pentru că vreau să arăt cumva mulţumirea, în primăvară, am reuşit să strâng peste 1.000 de lei pentru Cercul Faptelor Bune vânzând broşe şi cercei făcuţi de mine. Banii au ajuns integral pentru ajutorarea cauzelor de la această ediţie.
Vă invit să daţi curs pasiunilor voastre pentru că veţi primi mult mai mult decât vă imaginaţi: focusarea pe clipa prezentă, liniştirea sufletului şi încredere în sine, fiind doar câteva dintre darurile pe care le veţi primi. Şi dacă nu ştiţi exact ce vă atrage, gândiţi-vă puţin la ce căutaţi mai mult pe internet că acolo s-ar putea să fie pasiunea. Eu am aplicaţia Pinterest şi pe telefon şi zilnic admir ce văd acolo şi mă inspir. Nu am reuşit niciodată să copiez ceva, pentru că plecând de la un anumit model, l-am adaptat după gusturile mele şi a ieşit cu totul altceva, dar postările de acolo m-au ajutat să învăţ anumite tehnici de încheiere, prindere, margini etc.
Nu vă fie teamă că nu veţi fi autentici! Fiţi siguri că şi altcineva s-a gândit deja la ceea ce vă propuneţi, dar cum fiecare persoană este unică şi ceea ce veţi realiza voi este unic! Folosiţi-vă cu încredere mâinile, că ne-au fost date să creăm frumos! Şi mai ales, nu vă lăsaţi descurajaţi dacă nu aţi găsit nimic să vă atragă până acum. Toţi am fost „dăruiţi” ca să ne putem descurca pe lumea asta şi să ne bucurăm de viaţă! Spor în tot ce faceţi!
Articol apărut în numărul 11 al revistei Lace by Loredana Marin
