De când a început coşmarul ăsta, deschid aproape zilnic o pagină şi mă uit lung la ea câteva minute, după care o închid înfrântă. Aş vrea să scriu ceva care să vă bucure şi pe voi şi să mă liniştească pe mine. Aş vrea să găsesc undeva resurse să fiu optimistă, să-mi spun că totul o să fie bine, să pot să ignor răutatea care a cuprins din ce în ce mai mulţi oameni, să-mi alung propriile gânduri rele. Mi-aş dori să mă trezesc într-o dimineaţă şi să descopăr că ultimele două luni au fost doar un vis urât şi gata! Parcă nu mai am putere nici să mă gândesc la cei din jur, fiecare e pe cont propriu şi trece peste asta aşa cum poate şi cum simte.
Am trecut demult de faza în care îmi era teamă că eu şi ai mei ne vom îmbolnăvi. Şi nu pentru că m-aş fi obişnuit cu gândul, dar sunt multe lucruri care au început să nu se mai lege. Nu mă mai gândesc la situaţia actuală, ci la ce va veni. O criză financiară! Am mai trecut pe acolo, nu ar trebui să mă sperie asta şi simt că ne vom descurca oricum. O criză emoţională? Şi aia o să treacă…Când e frumos afară, mă visez pe o plajă în Grecia sau pe deal, la Câmpina. Ar fi aşa de uşor să ne urcăm în maşină şi să ne ducem acolo. Dar trupul e în amorţire. Mâinile ştiu să tasteze doar ştiri şi să spele vase, mintea a învăţat să se bucure iar la dulciuri şi la senzaţii de moment, iar inima parcă nu mai ţine sufletul în ea, ci face doar ceea ce trebuie să facă ea, anatomic vorbind.
Dacă vă regăsiţi măcar în parte în ceea ce aţi citit până acum, nu vă neliniştiţi! Nu sunteţi defecţi şi nu aţi luat-o razna! Vă adaptaţi doar la situaţia de faţă! Eu când am nelinişti de genul acesta caut ajutor. De data aceasta am vorbit cu Loredana Mocescu, antrenor de viaţă şi specialist în educaţie emoţională şi am aflat că tot ce simt eu este absolut normal. Aşadar există speranţă şi uite cum vom depăşi perioada în care ne aflăm.
