Selectează o Pagină

Vârsta, purtată ca o broșă hand made

 

Când mi-am observat primele riduri mai pronunțate, în jurul ochilor și gurii, am rămas gânditoare în fața oglinzii. Parcă ieri avem pielea întinsă, parcă ieri eram tânără. Deodată, glumele despre bătrânețe nu mi s-au mai părut la fel de amuzante și m-a cuprins un fel de părere de rău, amestecată cu panică în primul stadiu. Adică mai ca un fior, așa, nu cu hiperventialație și tahicardie. Am oftat si am plecat din fața dovezilor evidente, pentru a căuta fotografii recente. Cu mine și ridurile mele.

Am mărit pozele, le-am micșorat, am privit în amănunt fiecare zonă. Și pe urmă aveam să trag concluzia: nu o să mai râd! Rânjetul ăsta îmi micșorează și mai mult ochii, îmi scoate în evidență umflăturile de sub ei și îmi evidențiază laba gâștii.

Pe urmă am căutat poze mai vechi ca să mă chinui și mai mult. Abia dacă se vedea ceva. Mai multe erau pe frunte, pentru că ani de zile m-am încăpățânat să nu port ochelari de soare. Mi-a trecut deodată prin minte, necruțător, un sfat primit demult de la o cosmeticiană (nu, nu am mers niciodată la una, dar la un moment dat, acum vreo 10 ani, am făcut mai multe emisiuni într-un salon de înfrumusețare): ”Nu te mai demachia cu apă și săpun! Dacă acum nu se vede nimic, în câțiva ani vei observa firișoare fine în jurul ochilor!” De atunci, am continuat să mă spăl pe față cu apă caldă și săpun, având-o pe tipa asta în minte de fiecare dată. E mai comod, o fi și cum zice ea, dar mai e mult până departe!

M-am reîntors masochist la oglindă. Și am zâmbit larg ca să văd și mai bine imperfecțiunile! Apoi ceva s-a întâmplat și zâmbetul forțat s-a transformat într-un râs adevărat, cu poftă! Toate ridurile alea nu apăruseră după o zi pe alta, ci în ani de zile de râs adevărat, de bucurii și de tristeți, de la mii de știri, unele scrise chiar și în timpul nopții, cu ochii mijiți de somn, de la soarele de care trebuie să te bucuri pe deplin, de la gerul iernii care te face să te simți viu, de la vântul care anunță iarna din viață. De la viață! Trăită! Cu pasiune, bucurie, disperare!

Erau toate acolo, în imperfecțiunile alea perfecte: momentul în care mi-am văzut prima dată copilul, cel în care am spus DA la starea civilă, sentimentele de împlinire atunci când am putut să ajut, locurile frumoase pe care le-am văzut și care m-au lăsat cu gura deschisă și cu ochii mari, comediile la care am râs cu poftă, îngrijorarea pentru copilul meu, durerea fizică ce îți aduce aminte că trebuie să prețuiești sănătatea, oamenii de toate soiurile care îmi trecuseră prin viață. Viața!

De atunci râd! Cât pot de mult și din orice motiv suficient de bun ca să râd! Și chiar dacă confecționarea broșelor hand made provoacă și mai multe riduri, mă ambiționez să prind mărgelușe mici și mari între ele, la fel ca experiențele vieții mele! Și chiar dacă mă mai înțep, chiar dacă îmi mai scapă una printre degete și chiar dacă se încurcă ața, merg înainte! Rezultatul final merită întotdeauna!

foto:Raluca Eparu