Doamne, cum a fost anul care tocmai s-a sfârşit?! Cum ne-a împuns, ne-a tăvălit, ne-a îngrijorat, ne-a mâniat, ne-a scos din bula noastră, ne-a râs în nas şi ne-a învăţat răbdarea. A fost „anul învăţător” în toate aspectele lui şi a dat lecţii pentru cine a avut urechi să audă, ochi să vadă şi minte deschisă să înţeleagă.
Unora dintre noi le-a adus suferinţă mai mult decât credeau că pot duce, dar asta se putea întâmpla în oricare an, nu? Am plâns o lacrimă după cunoştinţe care au murit, dar undeva în sufletele noastre ne-am bucurat că nu am fost noi cei care au plecat azi, că am mai rămas o zi sau două sau poate cine ştie câţi ani, cu voia Celui de Sus, ca nişte biete fiinţe cu termene de expirare neştiute.
Pe mine anul acesta m-a învăţat lecţia recunoştinţei, a certitudinii văzute în jur că se putea şi mai rău, dar a fost totuşi bine. Că moartea pândeşte la fiecare pas şi tocmai de aceea nu e timp de resentimente, de orgolii, de retrăirea trecutului în locul acţiunilor prezente. Că iertarea e mai întâi pentru sufletul meu şi apoi pentru cel care a greşit, că trecutul nu poate fi schimbat aşa că la ce bun să analizez ce a fost, că nu are sens să îmi fac griji pentru viitor, ci doar să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am acum.
Am văzut cât de repede, eu şi ceilalţi, ne grăbim să tragem concluzii, să judecăm, să găsim vinovaţi, să condamnăm, când am fost lăsaţi aici doar să observăm şi să învăţăm. Nu e vina noastră, în esenţă. Aşa am fost educaţi, aşa am trăit în familiile noastre formate din oameni care şi ei la rândul lor au fost educaţi să judece şi să condamne.
De fapt, nimeni nu ne datorează nimic, iar decepţiile provin din aşteptările noastre nerealiste, din faptul că nu putem fi recunoscători pentru ce avem şi ne dorim mereu mai mult şi mai mult de la alţii, în loc să ne dorim mai mult de la noi.
Ca o rezoluţie pentru anul acesta de la care nu aştept nimic, mi-am propus să trăiesc acum şi aici, nu în trecut sau în viitor şi mai ales să fiu recunoscătoare pentru tot ce mi se dă. Acum!
Sunt recunoscătoare pentru că mă pot bucura de ziua de azi! Că am mereu aproape oameni pe care îi iubesc şi mă iubesc! Că am prieteni pe care mă pot baza la nevoie! Că am simţuri să văd şi să simt toate acestea! Că nu oi fi eu cel mai sănătos om de pe planetă, dar cu siguranţă, sunt mult mai sănătoasă decât cei din spitale.
Sunt recunoscătoare pentru că am posibilitatea să fac ceea ce îmi place, cu compromisuri pe care de cele mai multe ori mi le impun singură. Că am un acoperiş deasupra capului şi mâncare mai mult decât aş avea nevoie!
Că în cele mai grele perioade din viaţa mea, cineva mi-a întins o mână de ajutor şi că nu am simţit lipsurile decât ca pe o lecţie că se poate şi mai rău.
Sunt recunoscătoare inclusiv pentru oamenii de la care am primit „palme” nemeritate, care s-au pus pe ei şi interesele lor mai presus decât ceea ce e bine sau corect. Fără ei nu aş fi învăţat cum să renasc, cum să ies cu fruntea sus din situaţii neplăcute.
Sunt recunoscătoare pentru că evoluţia personală provine din întâmplări care te scot din starea de confort, care te bulversează şi te supără şi mai puţin din ape liniştite.
Sunt recunoscătoare că am primit inspiraţia de a reacţiona potrivit în aceste situaţii şi că m-am abţinut să fac rău celor de la care am primit lecţii dureroase. Iertarea nu e un lucru uşor, dar e posibil atunci când înţelegi de ce trebuie să ierţi.
Sunt recunoscătoare că găsesc zilnic motive pentru care să fiu recunoscătoare! Şi asta mă face fericită! Acum şi aici!
Anul acesta mă voi ghida după ceea ce îmi spun zilnic de ceva vreme până când va face parte din mine.
„Sunt conştientă acum de puterea mea spirituală. Fiecare experienţă îmi sporeşte dragostea, forţa şi valoarea personală!”
Vă doresc să găsiţi mereu în voi motive pentru care să fiţi recunoscători, indiferent cât de greu credeţi că vă este! Un an nou plin de experienţe valoroase!
Articol apărut în numărul 3 al revistei LACE MAGAZINE
