Nu m-am mai spovedit la preot de 20 de ani, după ce un bărbat în sutană m-a întrebat în ce poziţie fac sex şi cu cine, câţi etc. Nici până atunci nu îmi căutam alinarea la biserică, dar treceam printr-un moment dificil din viaţa mea şi simţeam că o iau razna. M-am dus acolo cu gândul că o să mă salveze cineva sau măcar că o să mă aline atunci, pe moment. M-am dus cu toată încrederea şi am plecat atât de dezamăgită. Atunci, l-am urât pe popă şi l-am urât pe Dumnezeu că m-a trimis la el. M-am urât pe mine pentru că am fost aşa de oarbă să caut ajutor undeva unde nu credeam cu toată sinceritatea că o să-l găsesc şi că încrederea era una provenită din disperare. Pe urmă mi-a trecut furia! În primul rând pe Dumnezeu şi pe urmă pe preot şi pe mine. Nu Dumnezeu mă trimisese acolo, şi nu îmi dăduse el vreo garanţie că voi găsi oameni buni care să vrea să mă ajute. Şi apoi pe Dumnezeu nu prea poţi să fii supărat! Nu te poţi certa cu ceva, cineva pe care ţi-l imaginezi într-un fel sau altul şi care nu îţi răspunde decât prin lecţii pe care le-ai trăit şi nu ai învăţat nimic din ele, aşa cum eram eu atunci, sau lecţii care vor veni.
Mi-am jurat că niciodată nu o să mă mai spovedesc în faţa unui preot şi că nu am nevoie de intermediari pentru a ajunge la Dumnezeu. Mi-am spus că asta este încă o lecţie pe care trebuie să o învăţ şi nici măcar nu i-am purtat pică acelui om. Am tras concluzia că preoţia, cum zice mama mereu, este o meserie ca oricare alta. Dacă eşti dăruit să faci lucrul ăla şi eşti bine intenţionat, vei excela şi vei produce schimbări, dacă nu, vei fi încă unul care face ceva pentru bani sau pentru că nu poate altceva.
Cu Dumnezeu am rămas în relaţii bune pentru că a fost mereu alături de mine, chiar şi când credeam că acela e capătul, fără speranţă. Am simţit mereu o mână care m-a dus acolo unde trebuia să fiu sau m-a îndepărtat de oamenii pe lângă care nu trebuia să stau. Am simţit mereu o voce, ca o părere, care venea parcă de niciunde şi îmi spunea să am încredere că se vor întâmpla lucruri minunate. Dumnezeu mi s-a arătat prin oameni şi prin vise. Prin ceea ce am numit intuiţie sau inspiraţie de moment, prin geniul creator care nu este al meu, pentru că eu nu sunt perfectă, dar pot fi o unealtă perfectă care să facă bine şi frumos. A trimis la mine oameni minunaţi care mi-au dat lecţii frumoase şi care m-au ajutat să răzbesc şi m-a trimis şi spre oameni urâţi care mi-au dat lecţii bune fără să vrea asta.
Dumnezeu m-a învăţat să mă arăt în faţa oamenilor fără mască, să fiu blândă cu ei şi mai ales să fiu blândă cu mine. Mă străduiesc în fiecare zi să fiu aşa, pentru că natura mea de om mă îndeamnă să fiu altfel: adică aşa cum m-a învăţat societatea că trebuie să fiu. Mă lupt cu mine, greşesc, mă urăsc şi pe urmă mă iert. Pentru că fără iertare pentru tine şi pentru cei care greşesc, nu există viitor. Există doar trecut şi blocarea în amintiri urâte.
De atunci, am intrat în biserică să cunun şi să botez, de mai multe ori, să mă bucur de creştinarea sau cununarea mai multor suflete dragi sau să fac ştiri. Preoţii mi s-au arătat aşa cum sunt, oameni, nu minuni tămăduitoare, şi tocmai de aceea m-am bucurat mai mult de întâlnirea cu ei, atunci când am găsit menirea lor, iar în cazul celor fără har, am plecat liniştită, pentru că oricum nu mai aveam vreo aşteptare.
De atunci, am lăsat biserica altora şi m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu. În interiorul meu de fiinţă imperfectă, dar cu un potenţial uriaş de a deveni perfectă. În liniştea casei mele sau în agitaţia de afară. În situaţii grele, dar şi în situaţii fericite. M-am apropiat şi i-am mulţumit pentru toate lecţiile cărora am început să le văd scopul. Pentru oamenii care au încercat să mă scoată din starea de bine şi pentru cei care au încercat să mă bucure. Pentru întâmplări care nu sunt întâmplări, atunci când crezi că totul e guvernat de o forţă superioară. Pentru viaţă, aşa cum este ea, cu urcuşuri şi coborâşuri.
Nu simt vreo durere că nu pot merge la biserică să iau Lumină sau să mă închin la icoane cu mintea aiurea. Lumina este în mine ori de câte ori îl văd pe Dumnezeu şi ce vrea el de la mine. Lumina este în ochii celor dragi mie şi va fi cât timp Dumnezeu va decide să mă lase să văd asta. Lumina este în faptele bune pe care le-am făcut şi în cele pe care nu le-am făcut încă, dar ştiu că trebuie şi le voi face. Lumina este în gândul bun şi în dojana pe care ţi-o faci pentru că nu ai fost mereu corect cu ceilalţi sau pentru că i-ai supărat fără să vrei şi să-ţi dai seama! Pentru că i-ai judecat, deşi ştiai că nu tu trebuie să-i judeci! Lumina este în sufletul senin după ce ai greşit mult şi ai reparat şi pe urmă te-ai iertat. Tu pe tine, pentru că Dumnezeu te-a iertat înainte să greşeşti. Pentru că nu poţi tu să greşeşti atât cât poate ierta Dumnezeu!
Nu ştiu să mă rog ca la carte. Nu m-a învăţat nimeni acasă şi nici la şcoală, iar cei care ar fi trebuit să mă înveţe, mi-au arătat sau au încercat să îmi arate, că Dumnezeu dă rău păcătosului şi că tragem năpasta păcatului nostru.
Ştiu doar ce m-ai învăţat Tu, Doamne! Iubire, Iertare, Recunoştinţă!
Azi nu pot decât să îţi mulţumesc pentru că exişti în viaţa mea şi pentru că îmi călăuzeşti paşii spre bine! Îţi mulţumesc pentru ce mi-ai dat şi o să-mi mai dai şi pentru ceea ce mi-ai luat, pentru că ştiai, mai bine decât mine, că nu am nevoie de aşa ceva! Îţi mulţumesc că mă ţii sănătoasă la trup şi minte, pe mine şi pe ai mei şi îţi mulţumesc că mi-ai dat voie să te văd! Să te văd acolo unde eşti,în sufletul meu, nu în casa preotului sau acolo unde îmi spun alţii că eşti!
Ajută-mă să fiu aşa cum e nevoie pentru mine şi lumea asta să fiu, ajută-mă să produc schimbări acolo unde ai nevoie, ajută-mă să fiu unealta Ta şi să fac bine!
Şi iartă-mă cu totul, pentru că eu nu pot aşa, ci cu jumătăţi de măsură, pentru că eu nu sunt perfectă şi nici nu am aşa de mult timp în viaţa asta să devin!
Ajută-ne pe toţi şi iartă-ne, chiar dacă de cele mai multe ori ne îndreptăm spre Tine atunci când suntem la pământ şi nu mai vedem ieşirea! Dă-ne Lumina Ta, în sufletele noastre şi în casele noastre! Binecuvântează-ne cu iubire, iertare şi recunoştinţă! Şi mai ales, Doamne, dă-ne curajul să devenim ceea ce îţi doreşti să devenim! Fără măştile necesare în societate, buni şi iertători! AMIN
Să aveţi Sărbători binecuvântate!
sursa foto: pixabay.com
