Selectează o Pagină

Trăim vremuri nebune. Deși ar trebui, după atâta evoluție, să atingem cea mai bună versiune umană, ceea ce vedem este doar dezumanizare, căderea individului și a valorilor elementare care țin societatea pe linia de plutire. Culmea, o numim libertate totală, debarasarea de tot ce era ermetic, rigid, de reguli care au fost făcute să ne înfrângă spiritul și să ne țină sub sceptrul celor care hotărăsc destinele lumii.

Nu este nevoie să te uiți la știri ca să constați asta, ci să te analizezi bine pe tine și pe cei din jurul tău.

Urmăresc cu entuziasm ”La Casa de Papel” sau ”Fabrica de bani” așa cum apare serialul, pe Netflix. Filmul este fenomen și are foarte mulți urmăritori. În doar șapte zile de la apariția sezonului 3, Netflix a anunțat că serialul era urmărit de peste 34 de milioane de conturi.

Povestea este foarte bine țesută și se petrece în Spania. ”Profesorul” un personaj despre care nimeni nu știe nimic și care nu apare nici măcar în evidența populației (în urmă cu 20 de ani el nu se prezentase să își facă carte de identitate biometrică) planifică un jaf care va ține poliția și securitatea națională pe jar timp de 11 zile. Cu ajutorul a 8 persoane pe care le-a recrutat ținând cont de abilitățile lor de a contribui la acțiune, Profesorul pune la cale intrarea în Monetăria Regală a Spaniei pentru a tipări propriii bani: 2,4 miliarde de euro. Planul lui este minuțios și ca la șah, este mereu cu câteva mutări înaintea poliției. Chiar și așa, lucrurile se complică, pentru că avem de a face cu factorul uman. Membrii bandei sunt oameni! Cu personalități complexe, care răspund diferit la stres și la situații de tot felul. Pentru a avea monedă de schimb în fața poliției, banda ține în monetărie și se folosește de ei, 67 de ostatici: angajați ai monetăriei, dar și un grup de liceeni veniți acolo în vizită.

Aici apare tragicul situației. Tu, ca telespectator și ca om, ar trebui să ții cu poliția, respectiv cu inspectoarea Rachel Murillo și chiar dacă îți spui că membrii bandei sunt niște oameni răi pentru că nu pot priva de libertate pe alți oameni pentru a-și atinge scopul și nici să îi oblige să lucreze pentru ei, te trezești că îți dorești ca hoții să nu fie prinși. Toți au câte o poveste care te face să îți pară rău pentru ei, dar asta nu îi absolvă de vina de a ieși din rând și de a comite astfel de fapte. Unul a crescut fără mamă, un altul fără tată, altul a făcut alegeri greșite toată viața și a tras ponoase de pe urma lor. Toți, mai puțin un tip de 19 ani, super talentat la informatică, sunt niște proscriși. Nu au prea multe de pierdut, iar la umanitate se gândesc prea puțin.

Tu ești prins în fiecare episod în capcana asta: analizezi viața care i-a dus în acel punct și pierzi din vedere teroarea în care trăiesc zilele alea de captivitate, ostaticii, care sunt și ei oameni, cu familie, cu părinți care îi așteaptă terminați de grijă acasă. Nu ești condus de motivul infracțiunii pentru că îl afli abia la sfârșitul celui de-al doilea sezon (timp de mai mulți ani, fuseseră imprimați efectiv bani și pompați în bănci pentru ca oamenii cu bani să aibă și mai mulți bani și să nu iasă șifonați din vremuri de criză) Cu toate astea aștepți cu răsuflarea tăiată ca banda de hoți să iasă cu tot cu bani din monetărie și chiar îți curge o lacrimă în colțul ochiului pentru câte un decedat, care nu a mai apucat să vadă cu ochii visul Profesorului.

De unde dorința asta ascunsă ca cel rău să scape? Cred că e nevoia noastră, a fiecăruia de a ieși din normele sociale, de a face ceea ce ne-am dorit, dar nu am fost lăsați de părinți și societate în general, de frustrarea care vine la pachet cu politețea cu care am fost educați să tratăm toate lucrurile din viața noastră. Când ținem cu Tokyo (pentru a nu fi recunoscuți și pentru a nu se da în vileag unul pe altul la un moment dat, profesorul le-a pus fiecăruia din bandă nume de orașe) ținem de fapt cu partea rea din noi sau mai bine spus, cu partea care nu mai suportă îngrădirea. E drept că ea a suferit foarte mult, dar e atât de vie, trăiește intens fiecare moment, iubește fără rețineri și spune ceea ce gândește. Provoacă haos pentru că se simte minunat în haos.

Apropos de haos. Recent am văzut Joker. Mă uit cu plăcere la filme cu eroi din benzi desenate, dar la filmul ăsta am fost târâtă de fiică-mea, care a savurat din punct de vedere tehnic și al jocului actoricesc fiecare secvență. Pe mine, m-a plictisit, așteptând în fiecare moment să înceapă acțiunea. Fără îndoială, pentru Joaquin Phoenix este rolul carierei sale. După ce a slăbit multe, multe kilograme (23) de cu greu îl recunoști, Phoenix intră atât de bine în pielea unui nebun, încât cu greu o să-l mai văd altfel în alte roluri. Mimica feței, gesturile, dansul, modul în care își vopsește fața, mersul, râsul ăla dement, toate sunt simboluri pentru stări pe care ți le poți doar imagina și pe care nu ți-ai dori să le trăiești.

Arthur Fleck este un om care a crescut în umbra mamei sale. Nu este deloc haios, dar pentru că mama îl numește Happy și astfel îl încurajează, crede că poate ajunge cel mai mare comediant. Arthur îți provoacă milă: deși este un bărbat trecut de 35 de ani locuiește și are grijă de mama sa, este călcat în picioare fizic și psihic în repetate rânduri de oamenii de lângă el. Mai târziu afli că a fost abuzat în copilărie. Toate acestea te fac să-i ierți sau să-i scuzi mai ușor crimele făcute cu sânge rece. Arthur este nebun! Nu a fost alegerea lui și nu îți trebuie scuză mai mare de atât, dar ceva din tine ține cu el. La un moment dat, îți dorești să nu fie prins de poliție. Nu ți-l poți imagina în fruntea mulțimii, așa cum se termină filmul, pentru că nici el nu își imaginează asta și nu a omorât pentru a fi plăcut de ceilalți. Se trezește, însă, pe o poziție de om care inspiră și asta îi place. Pentru că de acum este văzut! Este Joker! Este cel care a făcut pasul spre ceea ce ceilalți nu îndrăzneau să scoată afară: ura față de reguli, umilirea din discrepanța între bogați și săraci, între condus și conducător, între victimă și cel puternic. Mie nu mi s-a părut filmul foarte violent, sunt doar câteva imagini violente în sensul clasic, am văzut filme mai violente de atât, iar dacă acum, unii se chinuie să-l interzică, cred că este tocmai din cauza sentimentului pe care îl naște în oamenii, în unii oameni-acela de răzvrătire. Să dea un exemplu nu ar putea decât nebunilor, ca și Arthur. Violența este dată de gesturi care îți transmit ție că lumea nu este în regulă! În toată nebunia lui, Joker chiar întreabă la final: Ce e în neregulă cu voi? De ce nu vă puteți purta amabil, decent?

Omenirea și umanitatea sunt într-un punct serios de cotitură. Ne facem griji declarative pentru planetă, pentru mediul înconjurător și pentru sistemele desuete care nu se mai potrivesc omului nou, dar de fapt omul, care nu e nou deloc, decât îmbrăcat cu o poleială nouă, este cel care vrea să iasă din rând, pentru că simte că regulile sociale îl îngrădesc. Arde mocnit în fiecare și rareori iese la suprafață sub formă de ”M-am săturat! Aș pleca unde aș vedea cu ochii! Vreau să fiu liber!” În cei mai mulți rămâne acolo. Și asta e bine, pentru că omenirea o va mai duce așa mult și bine, dar și periculos, pentru că poate bubui oricând.

Cercetătorii prezic că generațiile Z și Alpha, adică copiii între 0 și 23 de ani sunt cele care vor schimba lumea pentru că sunt cele mai deștepte și pentru că vor performa în digital. Cred, însă, că asta nu îi va ține departe de adevărata lor natură distructivă, plecată din dorința de libertate. O vedem peste tot! Vor să fie liberi, să facă ce vor și cum îi taie capul, se răzvrătesc împotriva sistemului care nu îi mai înțelege, nu sunt deloc docili, nu mai sunt interesați de respectul pe care ar trebui să-l ai față de o persoană mai în vârstă, pentru că nu e așa? Respectul se câștigă și nu ține de vârstă!

Sunt voci care spun că nu te poți răzvrăti fizic câtă vreme nu scoți nasul din telefon, calculator! Asta pe unii îi face și mai deștepți și mai răzvrătiți, iar pe alții și mai proști și mai ușor de condus….

Treptat, reperele dispar pentru că societatea s-a schimbat și reperele nu mai sunt croite după ceea ce știam că e corect și bine. Ceea ce generația mea lua drept model o anume personalitate, acum, aceea este negată! Nu mai e bună decât de aruncat la groapa istoriei! Îmi doresc suficient timp pentru a observa încotro ne îndreptăm și ce vom înțelege din acest punct de cotitură. În rest, totul este film cu personaje în care te poți regăsi și în situații în care ai vrea sau nu să te regăsești!

sursa foto: Warner Bros.