Selectează o Pagină

Familia şi şcoala joacă un rol determinant în formarea fiecărui om şi indiferent dacă amintirile tale despre cele două elemente sunt frumoase sau nu, nu le poţi nega şi nici minimiza importanţa. Mie mi-a plăcut la şcoală. Nu să învăţ, că oricum învăţam mereu doar la ce îmi plăcea, nu la tot ce ar fi trebuit. Mi-a plăcut ideea de a merge la şcoală, mi-au plăcut colegii de clasă şi cei mai mulţi dintre profesori. Era societatea la scară micro, erau realizările şi eşecurile mele, prieteniile şi dezamăgirile, joaca, era viaţa de copil când orice lucru parcă putea fi şters cu buretele a doua zi, când o puteai lua iar de la capăt. Eu am învăţat la o şcoală de cartier, asemănătoare multor alte şcoli din Ploieşti, dar diferită prin sala ei de sport şi prin amfiteatrul pe care nu cred că îl mai au alte şcoli din oraş. Şcoala 28 (actuala Nicolae Bălcescu) se află în Malu Roşu şi poate pentru că este în vale, faţă de strada principală a dat cuiva ideea cu amfiteatrul.

Dacă dau timpul înapoi, cred că amfiteatrul a apărut înaintea sălii de sport. Un proiect comunist, gri, la fel ca blocurile din jur. Nu ştiu exact cum ar fi trebuit să arate, pentru că a venit Revoluţia şi totul s-a oprit, ca într-o capcană a timpului. De furat nu prea aveau oamenii ce să fure de la el, pentru că era beton şi atât. Cred că prima dată când a fost folosit pentru serbarea de sfârşit de an a fost în anul în care eu terminam clasa a IV-a. Aici am primit şi coroniţa. Nu îmi amintesc mai nimic din ziua aia, ci doar că era cald şi că tot urcam treptele alea fierbinţi să ajungem undeva, mai departe de celelelalte grupuri de elevi, să facem nişte poze. Tot aici, pe trepte, nu pe scenă, am făcut fotografia de sfârşitul clasei a VIII-a. În 1990 a fost un cutremur puternic în timpul zilei, urmat de o replică câteva ore mai târziu, noaptea. Cel de ziua, m-a prins la şcoală. Îmi aduc aminte perfect că vedeam şcoala (eram la etajul 2) cum se uneşte cu amfiteatrul, ca şi când doi coloşi din beton urmau să se lupte între ei. Pe urmă am ieşit pe hol şi am văzut cum se crapă zidul, în aşa fel încât se vedea pe partea cealaltă. În cele din urmă, nici şcoala, nici amfiteatrul nu au avut mari pagube, doar au mai săpat amândouă o amintire în mintea mea de copil.

Au trecut anii şi şcoala a fost vopsită la un moment dat. Cred că şi sala de sport arată mai bine acum. Pe vremea aia era o hală de tablă, cu beton pe jos, cu grinzi lăsate descoperite pe sus şi cu multe fiare şi bucăţi de BCA în spate, uitate de muncitori. (Mi se mai pierdea pe acolo fluturaşul de badmington şi îmi aduc aminte că îl tot căutam în locuri unde astăzi, orice părinte ar îngheţa să îşi ştie copilul neprotejat acolo.) Amfiteatrul, însă, este neschimbat aparent, ca şi când o vrăjitoare rea şi-a pus un blestem peste el. S-a mai degradat, scena este crăpată, au apărut mici şi mari fisuri în structură, dar încă mai aminteşte de alte vremuri demult trecute. Este la fel de mare şi de gri, un colos neterminat ca multe alte chestii comuniste care nu au fost nici dărâmate, nici modernizate. Mă indispune de fiecare dată când mă duc pe jos la mama. Aşa că acum, când cineva s-a gândit să facă ceva pentru bătrânul amfiteatru, m-am bucurat nespus. Ca şi când cineva şi-a propus să îmi cosmetizeze amintirile!

Aici eram la finalul clasei a IV-a, alături de doamna invatatoare Stefana Sandu, care s-a pensionat in urma cu cativa ani.

Mâine, 21.10.2019, cele 15 clase de învăţământ primar şi cele 12 de învăţământ gimnazial vor fi prinse în activitatea „Lume, lume, hai la târg!”. Concret, „copiii vor face obiecte deocrative cu specific de toamnă şi în plus, fiecare clasă va organiza jocuri atractive, antrenante si deosebit de haioase la care pot participa atât colegii de școală cat si vizitatorii externi. Avem chiar si decoruri festive, specifice toamnei, cu care vom infrumuseta curtea școlii ….” mi-a explicat doamna învăţător Florina State. Aceste obiecte vor fi vândute oricui va dori să le cumpere, iar banii obţinuţi vor merge către reabilitarea amfiteatrului.

„Activitatea este conceputa ca un orășel al copiilor, unde ei vor veni însoțiți de parinți sau bunici pentru a petrece un timp placut, participând la jocurile propuse de organizatori. Cadrele diactice împreună cu elevii de la clasă vor amenaja spații adecvate jocului. Participarea la jocuri este condiționată de contribiurea cu o sumă modică care va fi introdusa intr-o urnă specil amenajata la fiecare tarabă. Elevii vor fi stimulati prin recompense hand-made. Fiecare copil are posibilitatea de a participa la multitudinea de jocuri puse la dispozitia sa.La final, sumele colectate de fiecare taraba vor fi directionate intr-un fond ce va fi utilizat împreună cu sumele strânse în următoarele activități, pentru reabilitarea amfiteatrului Școlii”. Sunt câteva detalii din proiectul pus la cale de câteva cadre didactice cu iniţiativă, care s-au săturat şi ele ca şi mine şi ca mulţi dintre noi să vadă griul ăla în fiecare zi.

Eu cred că proiectul poate fi extins către comunitate şi aşa ar avea o şi mai mare valoare. Şcoala înseamnă comunitate pentru că acolo ne strângem la evenimentele frumoase din viaţa copiilor noştri şi pentru că acolo se formează micuţii noştri pentru societate şi viaţă.  Haideţi să nu mai privim totul doar din sensul în care şcoala trebuie să ne dea ceva. Acum este şansa noastră să-i întoarcem eforturile! Amfiteatrul ăsta a aşteptat prea mult şi niciun primar nu a făcut nimic pentru el. Malu Roşu nu este în centrul oraşului şi abia primeşte câteva luminiţe de sărbători, dar tot cred că uniţi am putea să facem ceva măcar pentru amfiteatru! Am putea să facem ceva mai mult pentru copiii noştri! În primul rând să le dăm un exemplu despre cum pot schimba lucrurile şi despre cum pot lupta pentru cauze bune! Am putea începe cu acţiunea de mâine!

Să mergem la Şcoala Nicolae Bălcescu între orele 9.00 şi 12.00 şi să cumpărăm tot ce au copiii de vândut!

Nu contează că nu mai aveţi copii acolo sau că sunteţi prea bătrâni şi v-aţi obişnuit cu fantoma aia gri, dacă trăiţi în Malu Roşu şi doriţi o schimbare începeţi cu şcoala şi cu amfiteatrul ei. Şi dacă nu locuiţi în Malu Roşu dar vreţi să schimbaţi ceva în oraşul acesta, tot aveţi motive să ajutaţi!

Poate că după târg, asociaţia de părinţi ar putea deschide chiar un cont în care noi toţi să depunem cât putem pentru a schimba amfiteatrul. Este o provocare ce ne-a fost întinsă, nouă tuturor! Amintiţi-vă cât de mândri eraţi că învăţaţi în Şcoala 28! La fel ar trebui să fie şi copiii voștri!

Şcolile de cartier sunt la fel de bune sau poate chiar mai bune decât cele din centru! Şi unele mai au şi amfiteatru!!!!