Selectează o Pagină

„Simt o mare greutate în plexul solar…îmi vine să vomit şi nu mai am aer…în acelaşi timp..nici nu aş putea fizic..nu îmi mai simt mâinile..nici picioarele..parcă simt ceva, dar sunt nişte furnicături…o să mor…o să murim toţi…acum…Doamne, ce rău îmi e…nu pot să mă ridic din pat..”

Atac de panică! După cât de intens am simţit totul, cred că aşa începe nebunia. Stresul, dar mai ales mintea care îți amplifică orice stare,  te pot face să suferi cu adevărat. Simţi că nu mai ai cale de scăpare, că lumea ta se va termina atunci. Dar nu se termină atunci, ci când îţi este scris să se termine! Îţi poţi face câte planuri vrei, viaţa te va lua de cele mai multe ori prin surprindere! Şi atunci nu îţi rămâne decât să gândeşti cu inima. Să îţi asculţi instinctele şi să acţionezi altfel decât îţi zice mintea cea întortocheată. Mintea te păcăleşte şi îţi poate fi cel mai mare duşman.

În ultima vreme mi-am dat seama că mă iau prea în serios şi am prea multe aşteptări de la mine. Am prea multe aşteptări, pentru că fără să-mi dau seama mă compar cu oamenii senzaţionali. Lumea este plină de oameni senzaţionali care fac lucruri senzaţionale, ghidându-se după instinct. Am întâlnit recent o astfel de persoană. Denis Dochioiu, care a lăsat o slujbă bine plătită şi a plecat în India pentru a se face antrenor de yoga. Citiţi povestea ei aici.

Cum să nu te ia capul când îţi dai seama că ţie îţi este frică şi să faci o rezervare într-un hotel la munte pentru săptămâna viitoare? Dacă plouă? Sau şi mai rău, dacă o să fie ger? Că doar ştii că eşti sensibilă la ger şi urăşti iarna profund. Ţi-ar trece de aer curat, de munte, de natură când o să fii îngheţată toată! Clar tu nu ai lăsa totul să pleci în India, pe stânga, la o academie de yoga, unde nici nu ştii ce vei găsi. Nu e de tine! Cum să fie, că până acolo faci multe ore cu avionul şi se pot întâmpla atâtea. Şi apoi, cum să îţi laşi un post atât de bine plătit, după ce ai mers la două facultăţi să ajungi acolo? Pentru tine este o adevărată aventură şi să creşti o pisică, să nu mai spun de un copil…

Ia uite-l la ştiri pe Tibi Uşeriu, tipul ăla care a mers în ultramaraton la Cercul Polar. Pai tu nici nu ştii exact pe unde e ăsta şi cât mergi cu avionul până acolo (mă ia capul doar gândindu-mă peste câtă apă trebuie să zboare avionul să ajungă la Cercul Polar) dar e clar că acolo e frig de îngheaţă tot. Mult mai frig decât ar putea fi la munte, unde nu ai curaj să faci rezervare cu o săptămână înainte. Omul ăsta, (doamne, are gheață în barbă!) mai are de parcurs 45 de km…dintr-un drum de..ce mai contează! Şi 45 de km este enorm! Şi ca să fie totul cât mai frumos, îşi riscă sănătatea, viaţa, că vrea să obţină bani pentru a face un traseu de drumeţie de 1.000 de km în România!!!! (Dacă ar avea şi guvernanţii ambiţia lui Tibi, ar construi kilometrii ăia lipsă de autostradă în… doi ani? )

Tu nu eşti nici Uşeriu şi nici Denis Dochioiu. Te duci în fiecare zi la serviciul care nu îţi mai place, dar totuşi rămâi acolo, faci câteva atacuri de panică, îţi promiţi că vei ajunge la yoga, la Denis, ca doar aşa vei învinge stresul, nu ajungi pentru că ai şedinţă până mai târziu şi oricum nici fizic nu erai prea bine şi aştepţi weekendul să dormi cât vrei tu, dar te trezeşti cam la ora la care ar trebui să pleci la muncă! Te ridici din pat cu gândul că vei vedea măcar un episod din Detectivul Murdoch, dar nu apuci să vezi finalul că te tot uiţi la rufele de călcat, la vasele din chiuvetă. Mai ai şi rufe de băgat în maşină şi de dat cu aspiratorul. Şi uite aşa se duce weekend-ul şi o iei de la capăt.

Nu eşti Uşeriu şi nici Denis, dar asta nu înseamnă că viaţa ta trebuie să fie rea! Poate nu ţi-ai descoperit tu misiunea pe pământ, dar ai o mulţime de lucruri care îţi fac plăcere şi pasiunile sunt un punct de plecare pentru a te descoperi, pentru a-ţi descoperi scopul. Nu trebuie să fii un om senzaţional ca să fii fericit, nu trebuie să rişti dacă tu nu simţi asta şi leşini de frică, ci doar să încerci să îţi trăieşti viaţa cât mai frumos! În fiecare zi, pentru că nu ştii dacă nu cumva asta o să fie ultima!

Să faci pauză când trebuie să faci pauză, să savurezi o prăjitură în mijlocul unei diete, să îţi iei cei mai scumpi pantofi, doar pentru că ţi-au plăcut maxim şi sunt galbeni… doar ştii că îţi „trebuiau” nişte pantofi galbeni, să laşi totul baltă acasă şi să ieşi cu cele mai bune prietene la cumpărături de nimicuri (da, aici intră şi farduri, cerceluşi de care mai ai prin sertare, dar nu sunt culoarea aia bestială care se poartă anul ăsta, tricou cu mesaj haios etc), să mergi cu ai tăi pe dealul de la doi paşi de casă şi să te integrezi în natură, să asculţi vântul ca şi când ar fi prima dată când auzi, să admiri norii ca şi când ar fi prima dată când vezi, să scapi de atacurile de panică. Să faci toate astea şi multe altele, fără să regreţi nimic pe urmă!

Şi să admiţi, nu cu resemnare, ci cu bucurie, că nu vei pleca poate niciodată în India ca să te descoperi, dar vei merge la clasa de yoga, pentru că e clar că va fi interesant! O să vă povestesc totul curând!

foto credit: Irina Neculita