Selectează o Pagină

Mi-a plăcut încă de la început ideea unei reviste a ploieştenilor şi mi-am dorit să particip la acest proiect pentru că eu cred în spiritul comunităţii care poate muta munţii din loc, chiar dacă, în nenumărate rânduri comunitatea mi s-a arătat într-o formă cu care nu ai cum să te mândreşti.

Am fost ani de zile corespondent local pentru un post de televiziune naţional generalist, dar şi pentru un altul, exclusiv de ştiri şi în toţi aceşti ani mi-am dorit să trimit la Bucureşti cele mai frumoase ştiri despre ploieştenii mei, în afară de informaţiile cerute de şefi, ştiri negative, evident, pentru că până la urmă rolul presei este de a critica ceea ce nu merge bine.

Seara, când vedeam sumarul pentru ziua următoare, mă apuca aşa o ciudă pe colegii mei din Braşov, Cluj, Timişoara sau Constanţa, oraşe unde mereu se întâmpla câteva ceva interesant pentru comunitate, fie că erau investiţii, fie că erau evenimente care adunau la un loc mii de oameni. Parcă la noi nu se întâmpla nimic, parcă trăiam într-un oraş părăsit.

Ani de zile am fost la mitinguri la care veneau foarte rar peste 1.000 de cetăţeni. În general, se strângeau până în 300, indiferent cât de gravă ar fi fost situaţia în care se aflau. Şi atunci când trebuiau să plece la Bucureşti la mitinguri naţionale, deşi distanţa este de doar 60 de km, ploieştenii se urneau cu greu şi abia dacă făceau de două autocare. Parcă nici să strige nu îi lăsau plămânii, deşi au exersat ani de zile cum e să trăieşti cu trei rafinării funcţionale. La un moment dat, prin 2017, iarna (că aşa îi apucă mereu pe români protestele, revoluţiile şi unirile-când e frig afară!) s-au strâns la un miting vreo 7.000 de persoane. Cu steaguri, cu vuvuzele, încât îmi venea să las microfonul şi să mărşăluiesc alături de ei.

Faptul că ploieştenii nu ies în stradă să protesteze, nu înseamnă că nu sunt revoluţionari. Protestează cu vârf şi îndesat dacă la târguri li se par preţurile piperate, ca şi când le-ar băga cineva mâna în buzunar, protestează pe paginile de socializare despre tot şi toate, dar când trebuie să iasă la vot se urnesc cu greu de la grătar sau cumpărături, ca şi când nici nu ar conta ce se mai întâmplă în oraşul lor în următorii 4 ani, ca şi când cei care îi vor conduce nu ar fi o extensie a lor. Pentru că indiferent că ne place sau nu, aleşii noştri ne seamănă. Sunt delăsători pentru că nu îi împingem de la spate să facă ceva, sunt şmecheri pentru că e loc şi la noi „merge şi aşa”… (În momentul în care am scris acest material nu ajunsesem la alegeri, deci nu ştiu câte persoane vor ieşi la vot, dar din experienţa atâtor ani plus pandemia, cred că vom fi puţini la urne. Sper că va ieşi bine şi că oraşul va înflori indiferent ce candidat a câştigat)

Aşa cum sunt ei şi aşa cum este el, îmi sunt dragi ploieştenii şi iubesc Ploieştiul. Pentru că fiecare loc are o însemnătate pentru mine şi pentru că mă bucur ori de câte ori mă întâlnesc cu oameni cunoscuţi pe stradă. Mă bucur că merg în oraş să mânânc şi mă simt acasă în restaurante şi pentru că ştiu personalul şi pentru că la mesele vecine găsesc mereu câte o persoană cunoscută. În plus, pentru orice problemă a mea sau a altora ştiu cel puţin un om care are rezolvarea. Oameni cu experienţă şi expertiză în domeniul lor, oameni frumoşi pe care i-am cunoscut la ştiri sau pe parcursul anilor de şcoală şi care mi-au devenit prieteni, oameni minunaţi pe care îi respect şi care m-au îmbogăţit sufleteşte. Ei sunt cei pentru care nu aş părăsi niciodată Ploieştiul pentru că ştiu că ei formează comunitatea care contează pentru mine. Poate că sunt puţini, dar ştiu că vor da mereu tonul.

Îi găsesc la strângeri de fonduri, la evenimente pentru afaceri, evenimente sportive, educaţionale sau de divertisment, la gale pentru premierea proiectelor sociale, iar în ultima vreme, de când s-a abătut năpasta asta peste noi, în grupuri de suport pe paginile de socializare. Ei sunt oamenii care au luat din puţinul lor pentru a dona spitalelor, care au înţeles că trebuie să susţină afacerile locale să nu dispară de pe piaţă, care au făcut servicii gratuite pentru alţii, deşi nici situaţia lor nu era roz, pentru ca la final să fim toţi liniştiţi. Sunt oamenii care muncesc întrega zi pentru tot ce au, dar îşi fac timp să îţi asculte necazul şi să te ajute. Sunt oamenii care au pus mână de la mână şi au făurit miracole, dovedind cât de puternic este conceptul „ÎMPREUNĂ”.

Cunoscându-i pe ei am încredere că viitorul va fi bun. Pentru că ei sunt un exemplu pentru copiii lor şi asta nu poate să fie decât de bine! Pe fiecare, pe rând, îi vei descoperi în paginile acestei reviste şi sper să îţi doreşti să devii unul dintre ei. Un ploieştean al Ploieştiului!

foto Laura Drăghici