Selectează o Pagină

Nu sunt o persoană religioasă, pentru că aşa am fost crescută şi nici eu, la rândul meu nu am putut să-mi cresc copilul cu frica de biserică şi de normele ei. De aceea, nu pot să nu râd sau chiar să mă enervez când în cele mai importante momente din viaţă: botez, nuntă, deces, apar tot felul de obiceiuri, menite să complice lucrurile.

Bunicul meu din partea mamei a murit într-un accident rutier, neîmpărtăşit şi fără lumânare, motiv pentru care timp de şapte ani, bunica mea a dat la biserică în fiecare an, câte un cocoş alb, pe lângă celelalte orânduieli. Că am putut sau nu, să nu ne facem de râs în sat, am dat mobilă unei familii, am îmbrăcat un om cu toate noi şi multe alte chestii despre care vorbesc babele şi de care, credeţi-mă, am verificat, nici preoţii nu ştiu.

Tataie a fost un om blând şi muncitor. Pe lângă serviciu, nu refuza nicio muncă pe la vecini. Săpa fântâni şi probabil că mulţi dintre oamenii din sat au fântâna făcută de el. Odată, chiar era să moară într-una! Asta nu l-a oprit să mai facă o fântână! Şi-a dus crucea până la sfârşit pentru că avea de crescut cinci copii! I-a învăţat să se poarte cu respect faţă de alţii şi să fie buni şi muncitori, pentru că doar ce e trudit are valoare! Eram mică, dar tot mă bucuram când oamenii vorbeau frumos despre el! Nu la pomeni, ci aşa, pe stradă, când aflau a cui sunt! Sigur pentru el era o muncă grea, care îi completa veniturile. Pentru mine are altă semnificaţie munca lui. Tataie găsea apa! Apa aducătoare de viaţă!

Chiar dacă presupune şi asta, cred că viaţa nu este despre pomeni, despre parastas, pomeniri şi orânduieli după ce nu mai suntem. Într-o zi sau noapte si sufletul nostru va părăsi această lume. Nu va conta nici că nu am apucat să ne sunăm o prietenă dragă, copilul sau părinţii, nici că aveam şosetele rupte la deget şi nici că nu purtam cea mai nouă lenjerie, ci dimpotrivă chiloţii de bumbac, cu aţa deşirată la elastic. Nu ne va aştepta nimeni să ne punem în ordine treburile. Vom pleca atunci când ne va bate ceasul, fără drept de apel. Va conta doar ce am lăsat în urmă!

Va conta educaţia copilului nostru îndreptată către sprijinirea celor din jur,  mâna de ajutor pe care am dat-o unui necunoscut, disponibilitatea de a face ceva, când nimeni nu făcea nimic şi puterea de a nu arunca cu pietre când toţi o făceau sau pur şi simplu puterea de a nu judeca. ( De câteva zile mă tot gândesc la Greta Thunberg, fetiţa aia din Suedia, activistă pentru mediu. Nu ştiu de ce, nu pot sub nicio formă să cred că în spatele unei poveşti frumoase la început, despre voluntariat şi luarea de poziţie pentru o problemă stringentă a lumii, nu stau acum multe interese obscure. Figura ei şi încrâncenarea m-au speriat şi nu pot deloc să îi acord încredere. Pe de altă parte, tot mă simt vinovată că o judec. Sper chiar să nu am dreptate. Vom vedea!)

Va conta gândul bun şi rugăciunea pentru un om aflat în nevoie, vorba bună sau cuvântul nerostit când nu era momentul, gestul de a da ultimii bani din geantă cuiva într-o mai mare nevoie decât tine, bunătatea pe care am arătat-o celui care avea nevoie de un umăr pe care să plângă, deşi poate că nu îl plăceam suficient de mult să-l ascultăm.

Vor conta scuzele pe care ni le-am cerut atunci când am înţeles că am greşit şi ceea ce am făcut pentru a repara răul pe care cu voie sau nu l-am săvârşit.

Va conta bucuria pe care am lăsat-o celor din jur! Iubirea faţă de celelalte fiinţe vii! Felul în care am rămas în memoria colectivă!

Poate nu există rai sau iad şi cu atât mai puţin purgatoriu, dar cu siguranţă sufletul nostru va călători liniştit spre destinaţia lui, învăluit în lumina faptelor dictate de el, pe când era într-un trup. Va călători liniştit când o mulţime de fiinţe se vor ruga cu iubire pentru el!

Sunt sigură că va conta prea puţin de câte ori am intrat într-o biserică doar „că aşa trebuie” sau de câte ori am ţinut post, dacă portofelul şi sufletul ne-au rămas închise pentru cei în nevoie.

Va conta binele pe care l-am făcut pe această lume, noi, copiii noştri şi copiii copiilor lor, pentru că binele trebuie să dăinuie din generaţie în generaţie ca să aibă cu adevărat valoare.

Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să facem şi să gândim bine şi să nu plecăm cu suflete grele de aici! Să facem totul ca existenţa noastră să conteze!